Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu tulburare depresiva majora, cinci sau mai multe dintre urmatoarele noua simptome trebuie sa persiste timp de cel putin doua saptamani: dispozitie depresiva (traita ca o tristete foarte puternica, insotita de pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara), ideatie suicidara, sentimente de inutilitate sau de vinovatie, pierderea interesului sau a placerii, tulburari de somn, modificari in greutate, oboseala sau nivel scazut de energie, dificultate in concentrare sau luarea de decizii, lentoare psihomotorie. (Leahy, Holland, 2010)

Exista cativa factori care pot predispune la dezvoltarea depresiei, dar nu cauzeaza neaparat depresie:

• pierderile semnificative: pierderea locului de munca sau a prietenilor, despartiri;
• inactivitatea si izolarea;
• cerinte de viata pentru care nu sunteti pregatit, de exemplu mutarea intr-un oras nou, un nou loc de munca, faptul ca ati intrerupt o relatie, sau ati devenit parinte etc.
• situatiile in care va simtiti neajutorat cum ar fi contextul unui loc de munca unde nu aveti satisfactii sau al unor legaturi interpersonale nesatisfacatoare, sau petrecerea timpului in compania unor persoane care va critica sau va ransec in diverse forme.

In acelasi timp Leahy si Holland vorbesc despre existenta unor feluri de gandire care cresc sansa debutului depresiei:

• Gandurile disfunctionale precum citirea gandurilor: „Ceilalti cred ca nu sunt bun de nimic.”; etichetarea: „Sunt un ratat”; gandirea de tipul ”totul sau nimic”: „Nimic nu ma mai poate scoate din starea asta.”; reducerea importantei actiunilor pozitive; prezicerea: „Voi fi respins”.
• Convingeri dezadaptative de genul: „Toata lumea trebuie sa ma placa.”; „Daca ceva nu-mi iese inseamna ca sunt un ratat”; „Trebuie sa-mi fac autocritica pentru esecurile mele”; „Nu ar trebui sa fiu depresiv”.
• Imaginea de sine negativa. Persoanele depresive se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu-le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. Aceste persoane pot spune despre ele ca sunt urate, proaste, imposibil de iubit.

Episoadele depresive pot fi depasite mult mai usor cu sprijinul unui psihoterapeut. In terapie, printre altele se vor examina stilurile de gandire negative si nerealiste care va fac sa fiti depresivi; actiunile care prin prezenta sau lipsa lor prelungesc momentul dificil; se vor retrai momentele in care va simteati bine, erati activ si dornic de viata; se vor identifica moduri de gandire optimiste si mai realiste etc.

Bibliografie:

Florin Tudose, Catalina Tudose, Letitia Dobranici, 2011, „Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi”, Editura Trei, Bucuresti,

Robert L. Leahy, Stephen J. Holland, 2010, ”Planuri de tratament si interventii pentru depresie si anxietate”, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

Anxietatea contribuie la activarea mecanismelor de alerta ale organismului si la pregatirea pentru actiune. Zic eu ca fiecare dintre noi am experimentat teama si instinctul de a fugi. Totul cat se poate de normal, pentru ca acestea sunt mecanisme de aparare impotriva unui pericol. Insa de la un anumit punct, temerile nu mai sunt considerate normale si anume in momentul in care ele devin cvasipermanente. Anxietatea patologica este distincta de nelinistea sau teama obisnuita, resimtite de orice persoana in fata unei situatii noi sau cu un grad de dificultate sporit, care are un impact pozitiv asupra activitatii (concentrare, mobilizare a fortelor).

Anxietatea, definita ca teama fara obiect, prezinta urmatoarele caracteristici:

• este nemotivata;
• se refera la un pericol iminent si nedeterminat, fata de care apare o atitudine de asteptare (stare de alerta);
• este insotita de convingerea neputintei si dezorganizarii in fata pericolului;
• asocierea unor simptome fizice care includ stari de neliniste, oboseala, dificultati de concentrare, iritabilitate, tensiune musculara, insomnie.

Terapia va poate fi de ajutor in identificarea pe de o parte a beneficiilor ingrijorarii (de exemplu prudenta, tendinta de a controla situatia), iar pe de alta a consumului pe care ingrijorarea il presupune; va sprijina in recunoasterea diferentelor dintre ingrijorarea utila si cea care nu va este utila; in invatarea unor tehnici de relaxare si gestionarea momentelor de ingrijorare excesiva etc.

Bibliografie

Florin Tudose, Catalina Tudose, Letitia Dobranici, 2011, ”Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi”, pag 226, Ed Trei, Bucuresti;

Francois Lelord, Christophe Andre, 2003, „Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile”, Ed Trei, Bucuresti.

Robert L. Leahy, Stephen J. Holland, 2010, ”Planuri de tratament si interventii pentru depresie si anxietate”, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

Atacurile de panica apar si dispar brusc, dureaza de obicei cateva minute, rareori mai mult de 30 si ating nivelurile maxime de anxietate in primele 10 minute. Sunt reprezentate de un set de simptome psihologice si fizice precum: frica si disconfort intens, teama de moarte, teama de a nu-si pierde controulul sau de a nu innebuni, palpitatii, transpiratie, tremor sau trepidatie, senzatia de valuri de rece si cald, senzatia de scurtare a respiratiei, senzatia de inec, senzatia de furnicaturi la extremitatile membrelor. Atacurile de panica frecvente si imprevizibile aduc cu ele teama de a nu fi singur sau de a merge in locuri publice. Un atac de panica este adesea urmat de o teama persistenta de a avea alt atac.

„Persoana care are atacuri de panica neasteptate, recurente, se teme ca va avea noi atacuri, se ingrijoreaza de implicatiile acestora si isi schimba comportamentul din aceste cauze, este diagnosticata cu atac de panica.”( Leahy, Holland, 2010)

Multe persoane diagnosticate cu atac de panica spun ca atacul a venit din senin. Instalarea panicii este legata de factori psihologici sau de mediu, cum ar fi: evenimente stresante, pierderi ale persoanelor apropiate, cresterea responsabilitatilor la serviciu, perceperea parintilor ca fiind critici si exigenti, un cerc vicios in care furia fata de comportamentul de respingere al parintilor este urmata de anxietatea ca fantasma sa de agresiune va distruge legatura cu parintii.

In general tratamentul tulburarii de panica presupune tratament medicamentos, tehnici de relaxare si de distragere in vederea evitarii gandurilor provocatoare de anxietate, consiliere, meditatie, psihoterapie individuala si de grup. (Tudose, Tudose, Dobranici, 2011)

Bibliografie:

Florin Tudose, Catalina Tudose, Letitia Dobranici, 2011, „Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi”, Editura Trei, Bucuresti.

Robert L. Leahy, Stephen J. Holland, 2010, ”Planuri de tratament si interventii pentru depresie si anxietate”, Editura ASCR, Cluj-Napoca.